Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

Atelier de lucru cu participarea reprezentanților instituțiilor publice

Published on: Wed, 12/06/2017 - 17:30

În contextul aprobării Hotărârii Guvernului nr. 725 din 08 septembrie 2017 cu privire la Mecanismul de coordonare a politicii de stat în domeniul Diasporei, Migrației și Dezvoltării (DMD), Biroul relații cu diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat a convocat astăzi, 06 decembrie, la un Atelier de lucru, reprezentanți ai instituțiilor publice (MSMPS, MADRM, MAI, MAEIE, MEI, ANOFM, CNAS, ODIMM, PF, ASP, ANOFM, BNS, SSC, BMA) responsabili de exercitarea atribuțiilor de coordonare, aplicare și implementare a subiectelor care țin de domeniul DMD (nivel tehnic).

 

În cadrul Atelierului s-a discutat ,,Conceptul privind instituirea cadrului de monitorizare și evaluare (M&E) participativă a politicilor în domeniul DMD pentru măsurarea implementării abordării integrate”, elaborat de către BRD cu suportul Organizației Internaționale pentru Migrație, Misiunea în Republica Moldova (OIM), în conformitate cu Strategia națională ,,DIASPORA – 2025”.

 

Maria Vremiș, consultant OIM a  vorbit despre dezvoltarea cadrului M&E sus-menționat și a prezentat Matricea indicatorilor propuși domeniului DMD. Principiile de selectare a indicatorilor au fost eficacitatea și eficiența - rezultate bazate pe date de bună calitate, produse la costuri minime pentru furnizorii de date; calitatea în raport cu criteriile recomandate de către UE pentru produsele statistice. De asemenea, doamna Vremiș a subliniat necesitatea elaborării unui ghid metodologic privind aplicarea mecanismului de M&E, inclusiv, definire de roluri și responsabilități clare fiecărei instituții.

 

Evenimentul a inclus o sesiune de întrebări și răspunsuri. În rezultatul discuțiilor reprezentanții instituțiilor prezenți la Atelier au făcut o analiză detaliată a indicatorilor propuși,  venind cu recomandări de redenumire și, chiar, de excludere a unor indicatori. La final s-a decis ca fiecare instituție să revadă indicatorii caracteristici domeniului lor și să-i prezinte în adresa BRD.

 

Totodată, în cadrul Atelierului de astăzi reprezentanții BRD, Valeriu Sajin  și Nadejda Zubco au prezentat „Mecanismul de coordonare a politicii de stat în domeniul DMD” și „Planul de acțiuni pentru anii 2017-2020 privind reintegrarea cetățenilor Republicii Moldova reîntorși de peste hotare”.