Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

O șezătoare, organizată de către comunitatea moldovenilor din Marea Britanie

Published on: Tue, 01/15/2019 - 09:38

În contextul sărbătorilor de iarnă, la data de 13 ianuarie 2019, Asociația Moldo-Britanică „Vatra” a organizat o Șezătoare. Evenimentul a întrunit reprezentanți ai Ambasadei Republicii Moldova în Marea Britanie și ai comunității moldovenilor din regiunea respectivă. La șezatoare s-a ținut cont de obiceiurile strămoșești, tradițiile autohtone, ceea ce face ca neamul să continue. „Atâta timp cât cinstim valorile naționale și le ținem vii, avem rădăcini. Cei plecați de pe meleagurile natale cunosc cel mai bine ce înseamnă dorul, iar tradițiile sunt acelea care ne mângâie sufletul”, au menționat organizatorii.

 

Oaspeții evenimentului au fost plini de voie bună și s-au implicat cu dedicație în activitatea și derularea șezătorii. Gazdele serii au întâmpinat oaspeții de onoare cu pâine și sare după cum este tradiția în țara noastră.

 

Pe parcursul șezătorii au avut loc concursuri, precum cine toarce cel mai lung fir de lână, cine dezghioacă cel mai repede porumbul. De asemenea, au răsunat cântece tradiționale, oaspeții au încins hore moldovenești.

 

Totodată, în cadrul șezătoarei au evoluat mai mulți membri ai diasporei noastre din Marea Britanie, Valentina Răileanu, corul de barbați „LondonMoldovanSingers”, un grup de copii condus de Olesea Tudosan și au răsunat colinde la chitară cu Eugen Lozovan.

 

O prezență frumoasă la eveniment a fost cea a copiilor conaționalilor noștri, care au avut posibilitatea să cânte, să recite poezii și să-l ureze pe Moș Crăciun, în schimb primind câte un cadou. Nu au lipsit nici bucatele tradiționale tradiționale - plăcintele, sarmanlele, vin, care au fost savurate de concetățenii noștri adunați la sărbătoare.

 

Astfel de evenimente sunt organizate constant de către membrii diasporei Republicii Moldova, în scopul consolidării relațiilor între moldovenii care s-au stabilit peste hotarele țării și valorificării culturii naționale.