Pe data de 27 februarie curent, Biroul relații cu diaspora a convocat ședința Comitetului Local Diaspora Migrație și Dezvoltare în r. Ungheni. La ședință au participat reprezentanți ai APL și APC.
Vicepreședintele raionului Vasile Lupu, președinte CLDMD, a deschis ședința, prezentând raportul de activitate MIR și importanța menținerii acestui dialog interinstituțional.
Nadejda Zubco, șef adjunct al BRD, a prezentat Programele guvernamentale cu impact de dezvoltare social-economică: Diaspora Engagement Hub, Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”, *Diasporă*Origini*Reveniri - (DOR), precum și a subliniat necesitatea implementării abordării integrate a domeniului DMD în politici, la nivel național.
Ședința s-a desfășurat în trei sesiuni la care au fost puse în discuții următoarele subiecte:
- aspecte ce țin de abordarea integrată a domeniului diasporă, migrație și dezvoltare;
- consultări privind prioritățile de implicare a diasporei în dezvoltarea locală în cadrul unor proiecte noi în raionul Ungheni;
- condițiile de aplicare în cadrul Programelor de granturi „AdB Accelerator1+1”.

