În contextul sărbătorilor de iarnă, la data de 13 ianuarie 2019, Asociația Moldo-Britanică „Vatra” a organizat o Șezătoare. Evenimentul a întrunit reprezentanți ai Ambasadei Republicii Moldova în Marea Britanie și ai comunității moldovenilor din regiunea respectivă. La șezatoare s-a ținut cont de obiceiurile strămoșești, tradițiile autohtone, ceea ce face ca neamul să continue. „Atâta timp cât cinstim valorile naționale și le ținem vii, avem rădăcini.
Noutăți
Noutăți
La data de 21 decembrie, câțiva reprezentanți ai grupului „Moldoveni în Belgia” au organizat o masă rotundă la care au fost invitați membrii diasporei pentru a discuta diferite proiecte sociale preconizate pentru a fi realizate de către diasporă pe parcursul anului 2019.
În contextul marcării Crăciunului pe stil vechi, membrii diasporei noastre din Canada în colaborare cu Ambasada Republicii Moldova în Canada au organizat la data de 06 ianuarie curent, cea de-a IV-a ediție a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă „Focul din Vatră”.
Fiind departe de casă și cei dragi, reprezentanții Centrului Cultural Moldav din Portugalia (CCM) s-au reunit pentru a sărbători Crăciunul, organizând evenimentul „Mai e vreme de colinde”. Și anul acesta, ca și-n alți ani, pe data de 6 ianuarie, o ceată de colindători de la Centrul Cultural Moldav au venit la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Portugalia, cu un buchet de colinde prin care au vestit Nașterea Domnului, sărbătoarea speranței și a bucuriei.
Guvernul Republicii Moldova în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova a început să înmâneze cadourile bine meritate participanților la concursul „Moldova sunt EU”, care a fost dedicat copiilor din diaspora Republicii Moldova cu vârsta cuprinsă între 7-18 ani.
La data de 05 ianuarie curent, în incinta Centrului educațional-cultural moldovenesc, membrii comunității moldo-libaneze au participat la evenimentul „Tradiții de Crăciun”, dedicat sărbătorilor de iarnă. Serbarea a fost organizată de către Asociația de prietenie moldo-libaneză.
În cadrul briefingului de presă, organizat astăzi, 28 decembrie, Cancelaria de Stat prin intermediul Biroului relații cu diaspora în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), reprezentanța în Moldova, au anunțat rezultatele concursului „Moldova sunt EU”, la care au participat copii din diaspora Republicii Moldova cu vârsta cuprinsă între 7-18 ani, din Canada, Irlanda, Austria, Irlanda, Grecia, SUA, Portugalia, Bulgaria, Franța și Italia.
În perioada 21-24 decembrie 2018, o delegație constituită din reprezentanți ai Biroului relații cu diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) și ai Asociației Naționale a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM), au efectuat o vizită în orașul Padova, Italia.
Scopul vizitei a fost evaluarea activității centrelor educaționale din diasporă.
Ca urmare a semnării Memorandumului de Înțelegere între Biroul relații cu diaspora (BRD) și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni din România (MPRP), reprezentanții Cancelariei de Stat, BRD au efectuat în perioada 20-21 decembrie 2018, o vizită de lucru la MPRP.
Scopul vizitei a constat în realizarea obiectivelor Memorandumului și stabilirea unui plan comun de acțiuni pentru anul 2019.
În perioada 21-25 decembrie 2018, o delegație din Republica Moldova, formată din reprezentanți ai Cancelariei de Stat, Biroului relații cu diaspora (BRD) și ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) au întreprins o vizită de lucru în orașul Lisabona, Portugalia.
