Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

104 COPII DIN ZECE ȚĂRI VOR PARTICIPA LA PROGRAMUL DOR 2014

25 aprilie 2014, Chișinău - 104 copii din zece țări au fost selectați să participe la Programul DOR 2014. În perioada decembrie - martie 2014, 118 copii au depus dosarele de participare la tabăra de vară DOR 2014. Astfel, comisia de evaluare a selectat 63 de fete și 41 de băieți.

45 dintre participanți vor beneficia de burse sociale oferite de către Biroul pentru relații cu diaspora (BRD), care este și organizatorul taberei. Aceștia provin din familii social vulnerabile sau nu pot asigura taxa de participare. 37 dintre bursieri sunt din țări precum Rusia, Italia, Kazahstan, Portugalia, Canada, Grecia și doar opt dintre aceștia sunt din Republica Moldova.

 „Mă bucură faptul că la program vor participa de patru ori mai mulți copii decât anul trecut. Aceasta înseamnă că există un interes aparte pentru țara lor de origine. Vom depune tot efortul ca să le facem șederea acasă extrem de interesantă și memorabilă. Sunt sigur că după ce vor participa la tabăra de vară DOR, vor dori să revină în Moldova mult mai des, să promoveze Moldova, așa cum o fac și ceilalți copii care au participat la prima ediție”, a precizat Victor Lutenco, șeful BRD.

Una dintre condițiile de participare la programul DOR, a fost realizarea de către candidați a unor acțiuni de promovare a Republicii Moldova. Cei 104 copii au fost selectați pentru a participa la tabăra DOR 2014 de către o comisie formată din reprezentanți ai instituțiilor publice centrale și ai diasporei.

Programul DOR este la a doua ediție de la lansare și se va desfășura în perioada 21-27 august 2014. Acesta presupune organizarea unei tabere de vară cu participarea tinerilor moldoveni de peste hotare. Scopul este consolidarea legăturilor emoționale, culturale și de identitate ale tinerilor din diasporă cu țara de baștină, prin activități practice.

Copiii vor participa la diverse ateliere în cadrul cărora vor cunoaște mai multe lucruri despre bucătăria tradițională, meșteșugărit, instrumente naționale etc. Vor fi organizate activități de grup, studierea istoriei, limbii, și vor merge în mai multe locuri de importanță istorică din țară.

Lista numărului total de copii și țările din care provin:

Republica Moldova - 37 copii;
Italia - 21 copii;
Portugalia - 19 copii;
Rusia - 15 copii
Grecia - 5 copii;
România - 2 copii;
Irlanda - 2 copii;
Kazahstan - 1 copil;
Canada - 1 copil;
Spania - 1 copil.