Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

Buletin informativ nr. 26

4 – 11 aprilie 2017

 

ACTIVITATEA GUVERNULUI:

 

Prim-ministrul Pavel Filip a avut pe 5 aprilie o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Italiene la Chișinău, Valeria Biagiotti. Oficialii au discutat despre relația bilaterală și oportunitățile de dinamizare a dialogului moldo-italian, dar și despre reprezentanții diasporei moldovenești care se află în Republica Italiană și importanța încheierii unui acord bilateral privind protejarea drepturilor sociale ale cetățenilor ambelor state

 

***

Și în acest an, în perioada sărbătorilor de Paști, Poliția de Frontieră întreprinde o serie de acțiuni suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul, să reducă timpii de așteptare la controlul de frontieră și să evite formarea rândurilor de persoane şi mijloace de transport în punctele de trecere. Acțiuni întreprinse

 

***

Primii 33 beneficiari din acest an ai Programului ”PARE 1+1” au semnat contracte de finanțare în sumă de 6,6 milioane lei. Dintre cei 33 de antreprenori care au semnat contractele de finanțare, 20 activează în agricultură și intenționează să cultive cereale, viță-de-vie, culturi eterice și legume în spații protejate, alți 7 prestează servicii precum educaționale, medicale și deservire auto, iar 6 activează în sectorul agroalimentar și industria de prelucrare a lemnului

 

ACTIVITATEA BRD:

 

Pe 5 aprilie curent, la BRD a avut loc ședința Comisiei de Evaluare și Selectare a propunerilor de proiecte depuse până pe 31 martie 2017 pentru programul de granturi tematice Diaspora Engagement Hub, runda a VIII-a, ultima.

Câștigătorii suprogramului „Reîntoarcere Profesională a Diasporei” :

1. Ala Mîndîcanu, Canada

2. Cristina Braghiș Leahu, Spania

3. Dorina Baltag, Olanda

4. Svetlana Oudar Revineala, Franța

5. Valeria Șvarț – Gröger, Germania

Câștigători subprogramului „Parteneriate Tematice Regionale”:

1. Moldoveni în Belgia

2. Forul Organizațiilor de Femei din Republica Moldova

3. Centrul de Inovare și Politici din Moldova

 

***

Revista diasporei „MOLDOVA de oriunde” cu beneficiarii Programului de granturi „Diaspora Engagement Hub” pe prima copertă și cu o carte poștală pascală pe ultima, aduce în proaspăta sa ediție, din ajunul Sărbătorilor de Paști, reușitele conaționalilor noștri care s-au afirmat pe plan profesional peste hotare sau în Republica Moldova, lansând afaceri ACASĂ sau muncind în străinătate pentru oamenii apropiați din țară. Mai multe detalii aici.

***

Pentru a participa la DOR 2017, copiii care au vârsta cuprinsă între 12-17 ani se vor înregistra online, pe www.dor.md, până pe 25 mai 2017. Pentru mai multe informații despre condițiile de participare, accesați www.dor.md. Vă rugăm să diseminați informația pe Facebook sau alte rețele sociale.

 

***

Pe 11 aprilie, 2017 Șefa Biroului Relații cu Diaspora, Olga Coptu a participat la o masă rotundă organizată de Comisia Electorală Centrală (CEC) cu privire la înregistrarea prealabilă a cetățenilor cu drept de vot care în ziua alegerilor se vor afla în străinătate. Detalii aici

 

ACTIVITATEA DIASPOREI:

 

Dorin Dușciac din Franța în cadrul proiectului „Transfer de cunoștințe în domeniul fizicii și ingineriei nucleare”, beneficiar al subprogramului Reîntoarcerea Profesională a Membrilor Diasporei al programului guvernamental Diaspora Engagement Hub a organizat un șir de ateliere practice pentru elevii și studenții din Republica Moldova în perioada 6-7 aprilie 2017. Detalii aici

***

În perioada 11-13 aprilie 2017, în cadrul Universității Academiei de Științe a Moldovei este organizat atelierul de lucru „Promovarea internaționalizării învățământului superior în Republica Moldova”, moderat de Mariana Roșca, cercetătoare la Universitatea DEUSTO, Spania, în cadrul subprogramului Reîntoarcerea Profesională a Diasporei al programului de granturi Diaspora Engagement Hub. Detalii

***

Gabriela Tulbure este o tânără de 14 ani, originară din Republica Moldova și stabilită în SUA de 5 ani. Acum câteva săptămâni, Gabriela a primit diploma acordată celor mai buni elevi de The National Junior Honor Society. Tânăra studiază la o școală care precedă celebrul Cambridge

 

***

Dionisie Nipomici face studiile acolo unde pentru mulți e doar un vis să ajungă. Olimpicul moldovean studiază la una dintre cele mai prestigioase universități ale lumii - Universitatea Harvard din SUA. Absolventul Liceului Teoretic „Orizont” spune că pentru a ajunge departe trebuie doar să faci ceea ce-ți place și să o faci bine. Dionisie și-a împărtășit experiența cu Agora la cel mai mare eveniment în IT din Moldova, ICT Summit. 

***

Pe 29 aprilie, între 10.00 – 17.00, în incinta Ambasadei Republicii Moldova la Geneva, va avea loc un training de „Dicție și discurs public” cu Vera Nastasiu. Această activitate este organizată în cadrul proiectului " Femeile din Diasporă - ambasadoare pentru promovarea culturii și tradițiilor naționale ". Detalii găsiți aici

 

UTIL:

ANTEM anunță concurs de selectare a cursanților pentru studierea gratuită a limbii române la distanță (nivelul A1-A2 și B1). Termen limită pentru înscrieri: 15 aprilie 2017. Detalii.