În perioada 14-16 octombrie, o delegație a Republicii Moldova, formată din reprezentanți ai Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD), ai Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, OIM Moldova și PNUD, a participat, la Istanbul, la cea mai importantă reuniune anuală, la nivel înalt, în domeniul migrației și dezvoltării - Global Forum on Migration&Development. Țara noastră a co-prezidat pentru prima oară în cadrul Forumului o masă rotundă.
În calitate de reprezentant guvernamental și membru al delegației oficiale a Republicii Moldova, Dorin Toma, consultant principal în Investiții din cadrul BRD a participat la trei sesiuni tematice. În cadrul sesiunii tematice dedicate parteneriatelor cu implicarea guvernelor, organizațiilor internaționale și societății civile, Dorin Toma a prezentat împreună cu dna Jenna Hennebry, reprezentată a UN Women, rezultatele colaborării celor două instituții, în special în domeniul promovării echității de gen în elaborarea politicilor naționale privind migrația și dezvoltarea și a elaborării versiunii pentru Republica Moldova a ghidului informațional ”Gender on the move”.
Strategia Națională Diaspora-2025 (versiune în curs de avizare) a fost prezentată drept un exemplu elocvent al consolidării eforturilor Guvernului Republicii Moldova și a partenerilor de dezvoltare în vederea maximizării rezultatelor și asigurării unei coerențe instituționale pe termen lung. Planul de Acțiuni 2016-2018 privind implementarea Strategiei include o serie de oportunități de implicare largă a tuturor părților interesate, motiv pentru care acesta a fost prezentat drept un exemplu elocvent de spațiu deschis parteneriatelor. Această abordare participatorie va favoriza și extinde inclusiv diversele forme de contribuții ale diasporei, activitățile strategice fiind considerate drept servicii distincte oferite diasporei și migranților, în calitatea lor de utilizatorii legitimi, nu beneficiari pasivi.
În încheierea prezentării comune, Dorin Toma a afirmat că ”această capacitate de a colabora eficient este o legătură esențială a lanțului valoric migrație – dezvoltare, în care obiectivele autorităților publice se regăsesc și combină cu interesele sectorului privat și al reprezentanților diasporei”.
Pentru prima oară la acest forum a participat un reprezentant al diasporei Republicii Moldova, Victoria Dunford, moldoveancă stabilită în Marea Britanie. Dna Dunford a avut o intervenție în cadrul Zilelor Societății Civile (12-13 octombrie), care au precedat reuniunea de la Istanbul: ”Migranții poate aduce cu ei mai mult decât geamantane . Noi avem nevoie să ne uităm la partea pozitivă a acestui fenomenul migrației, cum ar fi schimbul de experiență, schimb de cultură, factori economici pozitivi”, a declarat ea.
La Forum au participat peste 600 de oficiali și reprezentaţi ai statelor membre, reprezentanţi ai 30 de organizații internaționale (ex: IOM, ILO, UNDP, ICMPD) și ai societății civile, din 144 țări. Forumul de la Istanbul a reprezentat o nouă oportunitate de continuare a discuţiilor derulate în contextul Adunării Generale a ONU din septembrie 2015 și a includerii migraţiei în Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, cu obiectivul formulării unui răspuns global la provocările actuale în materie de migraţie circulară, dezvoltare durabilă și drepturile omului.

