Reprezentanta diasporei Ludmila Posilețcaia, fondatoare a Agenției de turism și evenimente „Aster Club” din Roma, Italia, însoțită de Carolina Tihohod, fondatoare a Agenției „Mille Fiori” din Chișinău au efectuat o vizită, astăzi, la Biroul Relații cu Diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat, pentru a discuta despre implicarea diasporei în promovarea potențialului turistic al Republicii Moldova.
De asemenea, în caliate de oaspete al BRD a fost și Denis Roșca, autorul „Cărții de aur a Basarabiei și Republicii Moldova”, care include 1.800 de biografii ale personalităților cu rădăcini basarabene. Domnul Roșca a prezentat echipei BRD, filmul „Cum ar fi lumea fără Moldova”, dar și câteva video-uri ce includ nume notorii ale moldovenilor de succes în lume.
Oaspeții de astăzi au efectuat, recent, un turneul în orașele Ancona, Roma, Milano din Italia, pentru a face o prezentare a „Cărții de aur a Basarabiei și Republicii Moldova”, în rândurile moldovenilor aflați în acea regiune. Ei au spus că turneul va continua și în alte localități.







