Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

Noi posibilități de cooperare în cadrul Parteneriatului de Mobilitate RM-UE

Published on: Thu, 01/25/2018 - 17:25

O delegație formată din reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor Migraţionale (ICMPD): Oleg Chirița, coordonator de programe Inițiative Globale, manager de program Facilitatea pentru Parteneriatul de Mobilitate (MPF); Daniela Münzbergová, director de proiect MPF și Diana Hâncu, reprezentant ICMPD în Republica Moldova s-au aflat în vizită la Biroul relații cu diaspora (BRD), la data de 25.01.18, pentru a discuta asupra perspectivelor de colaborare în cadrul programului MPF.

 

În debutul întrevederii, Olga Coptu, șef al BRD a salutat prezența delegației, remarcând importanța colaborării dintre BRD și ICMPD.

 

La ședință s-a discutat, de asemenea, despre mecanismul de implementare a proiectului „Dezvoltarea capacităților antreprenoriale ale diasporei Republicii Moldova” (D.O.M.D.E), acord care urmează fi încheiat între Ministerul Muncii și Politicilor Sociale  din Italia și Cancelaria de Stat. Totodată, doamna Daniela Münzbergová a făcut o prezentare a Programului „Facilitatea pentru Parteneriatul de Mobilitate” (MPF), menționând că, actualmente, este în derulare procesul de semnare a contractului pentru faza a II-a a Programului. „MPF în faza a II-a va aduce elemente inovatoare. ONG-urile din țările partenere, membre ale Parteneriatului de Mobilitate vor avea acces la program în calitate de coaplicanți. Bugetul va fi mărit de la 5 la 12,5 mln. euro. Procedura de aplicare și mecanismul de implementare au fost simplificate. Cofinanțarea din partea Comisiei Europene s-a mărit la 95% din suma totală a proiectului, iar mărimea sumei totale per proiect posibil să fie mai mare de 500.000 euro (suma acordată în faza I). Lansarea unui nou apel pentru faza a II-a este preconizată pentru luna martie”, a afirmat doamna Daniela Münzbergová.

 

La rândul său, Oleg Chirița a subliniat importanța existenței unei instituții intermediare care să faciliteze stabilirea parteneriatelor, menționând că la moment  ICMPD este în proces de colectare a priorităților de colaborare din diferite țări pentru a efectua o prezentare generală.

 

În cadrul întrevederii, Ghenadie Slobodeniuc, șef adjunct al BRD a vorbit despre programele și proiectele implementate cu succes de către BRD și planurile de viitor. Printre acțiunile care au fost realizate se numără: implementarea Planului de reintegrare a cetățenilor Republicii Moldova reîntorși de peste hotare; derularea Programului Diaspora Engagement HUB, organizarea Zilelor Diasporei, desfășurarea Programului DOR, crearea Grupurilor de excelență ale diasporei etc. De asemenea, BRD își propune lansarea Programului DAR „1+3” (Diasopra Acasă Revine), crearea unei bazei de date pentru evidența calitativă și cantitativă privind fluxul migranților și lansarea unui Call Centru pentru situații de urgență și altele.  

 

Către finalul ședinței, reprezentanții ICMPD au confirmat succesul Republicii Moldova privind implicarea în lucrările Forumului Global pentru Migrație și Dezvoltare (GFMD) și proiectele realizate în cadrul Parteneriatului de Mobilitate, subliniind că cea mai dificilă misiune a BRD este să stimuleze angajamentul diasporei.