Pe 25 mai 2017, a avut loc ședința Comitetului de Coordonare a proiectului „Consolidarea capacităților de dezvoltare a Moldovei prin crearea parteneriatelor dintre diasporă și țara de origine” implementat de OIM, misiunea în Moldova în parteneriat cu BRD și Ministerul Educației. Ședința a fost prezidată de către președintele Comitetului de Coordonare, domnul Valentin Guznac, Secretar general adjunct al Guvernului.
Scopul ședinței a vizat informarea membrilor despre mersul implementării proiectului și discutarea activităților următoare din cadrul acestuia.
O realizare considerabilă a proiectului dat este crearea și susținerea celor zece centre educaționale în diasporă, precum: trei centre în Portugalia, două centre în Italia și câte un centru educațional în Canada, Irlanda, Belgia, Franța și Kazahstan.
În cadrul ședinței, doamna Lucia Cucu, magistru în management educațional, director al Asociației Naționale a Trainerilor Europeni din Moldova a prezentat Curriculum „Limba română pentru copiii din diasporă”, care este propus Ministerului Educației spre aprobare. Doamna Cucu a menționat că respectivul curriculum ține cont de specificul și tradițiile naționale, care sunt reflectate în tematica cursului, care promovează valorile general umane, valorile naționale, ajutându-i pe copii să-și dezvolte sentimentul de mândrie față de limba și cultura română.
Un alt subiect prezentat în cadrul ședinței de către șefa BRD, doamna Olga Coptu a ținut de lansarea unui nou program: Grupurile de Excelență ale Diasporei, prin care se presupune dezvoltarea unui mecanism funcțional de colaborare dintre instituțiile guvernamentale și experții înalt calificați din diasporă. În acest context, doamna Coptu a menționat despre necesitatea valorificării capitalului uman din diasporă în special a celor care doresc să se implice în domeniile strategice de dezvoltare socio-economică a Republicii Moldova. Totodată, a fost menționat că în prima etapă de la lansarea programului de pe 2 mai până pe 23 mai 2017 au fost depuse 15 dosare de către membrii diasporei din următoarele țări: Canada, SUA, Federația Rusă, Italia, Franța, Olanda, România, iar primele rezultate ale programului urmează să fie prezentate în cadrul Zilelor Diasporei (18 – 20 august 2017).
Ghenadie Crețu, coordonator de programe OIM Moldova a vorbit despre activitățile ce urmează să fie realizate până la finalizarea proiectului și anume instruiri pentru profesorii care activează în cadrul centrelor de educație și dotarea acestora cu materiale didactice. De asemenea, referindu-se la programul Grupurile de Excelență ale Diasporei a specificat necesitatea desfășurării unei ședințe cu participarea aplicanților din diasporă precum și organizarea unei conferințe de presă la acest subiect.
Menționăm că obiectivul general al proiectului este valorificarea impactului pozitiv al migrației asupra dezvoltării socio-economice a statului prin implicarea diasporei datorită unui cadru îmbunătățit și sistemic a parteneriatelor dintre diasporă și țara de origine și datorită sprijinului consolidat al inițiativelor inovatoare, care mizează să mențină identitatea națională și relațiile culturale ale comunităților diasporale în curs de instruire.




