Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

Programul DOR, ediţia 2015

19 august 2015: Biroul pentru relații cu diaspora anunță lansarea Programului DOR - Diaspora * Origini * Reveniri (20-28 august), organizat sub înaltul patronaj al Prim-ministrului Republicii Moldova, la care participă copii și tineri de 12-17 ani din 7 țări străine şi din Republica Moldova.

 

La evenimentul de inaugurare vor participa reprezentanţi ai autorităţilor de stat, partenerii internaţionali ai programului și, pentru prima dată, participanţi la ediţiile precedente ale DOR-ului.

 

Lansarea oficială va avea loc pe data de 22 august 2015, ora 9.30, baza de odihnă „Dacia Marin”, Vadul lui Vodă, str. Balneară 5A.

 

Programul DOR - Diaspora * Origini * Reveniri de desfășoară începînd cu anul 2013 şi are drept scop consolidarea legăturilor emoţionale, culturale şi de identitate ale copiilor şi adolescenţilor din diaspora cu ţara de baştină prin activităţi practice. În cadrul taberei vor fi organizate diverse ateliere cu profil istoric, lingvistic şi literar. Alte ateliere vor fi dedicate bucătăriei tradiţionale, meşteşugăritului, instrumentelor muzicale naţionale. De asemenea, vor fi organizate seri de creaţie cu participarea unor nume cunoscute din literatura şi arta moldovenească.

 

IMPORTANT: Jurnaliștii care intenţionează să filmeze/realizeze subiecte de presă pe teritoriul taberei sînt rugaţi respectuos şi convingător să anunţe din timp BRD (Onorina Şoric, tel. 250 272, onorina.soric@gov.md) în vederea acordării unui suport operativ şi eficient, precum şi a prevenirii unor eventuale confuzii.