Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

SESIUNE ON-LINE PENTRU CÂȘTIGĂTORII PROIECTELOR DIN CADRUL PROGRAMULUI DIASPORA ACASĂ REUȘEȘTE „DAR 1+3”

Published on: Thu, 06/18/2020 - 10:00

Astăzi, 18 iunie, a avut loc prima sesiune on-line cu participarea câștigătorilor proiectelor din cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”.

 

În cuvântul de salut rostit cu această ocazie, Valeriu Turea, șeful Biroului relații cu diaspora, a felicitat reprezentanții APL care au prezentat proiecte viabile pentru dezvoltarea social-economică și culturală a localităților cu sprijinul financiar al diasporei și donatorilor. El a menționat că, spre regret, din cauza pandemiei provocate de virusul COVID-19, implementarea programului începe cu întârziere, dar, totodată, și-a exprimat încrederea că primăriile câștigătoare vor putea să-și mobilizeze capacitățile pentru a lichida această restanță de timp și a finaliza implementarea proiectelor până la sfârșitul anului. Biroul relații cu diaspora va fi în permanență cu antenele de lucru deschise și va acorda tot suportul de care va fi nevoie pe parcurs.

 

Andrei Darie, specialist programe/Creștere incluzivă, PNUD Moldova, a vorbit despre proiectele susținute de PNUD Moldova și a pus în evidență implicarea diasporei în dezvoltarea Republicii Moldova.

 

În continuarea sesiunii, Diana Cucoș (BRD) a făcut o prezentare generală a rezultatelor concursului organizat în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”, iar Lilia Taban s-a referit în detalii la modalitatea de finanțare a contribuției Guvernului, evidența și controlul mijloacelor financiare alocate pentru implementarea proiectelor câștigătoare.

 

Integrarea componentei Diaspora–Migrație-Dezvoltare în cadrul proiectelor a reprezentat subiectul de bază al intervenției Victoriei Ivancioglo (PNUD MiDL). Aliona Țurcan, consultant național contractat în cadrul BRD, s-a referit în detalii la cerințele privind asigurarea vizibilității proiectelor, precum și la procedura de raportare – întocmirea și prezentarea rapoartelor analitice și financiare periodice/finale privind utilizarea mijloacelor financiare alocate.

 

Vorbitorii au răspuns la întrebările reprezentanților APL, acest gen de comunicare urmând a fi menținut cu statut de permanență până la încheierea implementării proiectelor.