Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

Turneul Teatrului „Licurici” s-a încheiat în Portugalia

Published on: Mon, 10/30/2017 - 11:44

Zâmbete şi voie bună pentru copilaşii din diasporă din localitățile Cascais și Faro din Portugalia, care au fost prezenţi într-un număr impunător la spectacolul "Capra cu trei iezi", prezentat de Teatrul "Licurici".

 

Ca și destinație, Portugalia a fost ultima țară în care s-au desfășurat spectacolele. Astfel, actorii Teatrul Republican de  Păpuși „Licurici” din Chișinău și-au încheiat turneul în Europa care a avut loc în perioada 19-29 octombrie curent.

 

În premieră, turneul s-a desfășurat cu scopul promovării poveștilor lui Ion Creangă în rândurile copiilor din diasporă, consolidării relaţiilor acestora cu părinţii și stabilirii legăturilor emoționale cu țara natală.

 

Turneul a fost organizat de către Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, cu susținerea financiară a Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare, cu suportul și implicarea misiunilor diplomatice, dar și a asociațiilor din diasporă. Evenimentul face parte din strategia Guvernului Republicii Moldova de a dezvolta un cadru sustenabil și comprehensiv de colaborare între instituțiile statului și diasporă, bazat pe încredere și inițiative comune axate pe promovarea limbii și culturii naționale.