Pe 17 mai 2017, echipa BRD a participat la seminarul: „Impactul migrației asupra dezvoltării”, organizat de Organizația Internațională pentru Migrație, misiunea în Moldova în cadrul Academiei de Studii Economice a Moldovei.
Evenimentul a fost prezidat de către Grigore Belostecinic, rector ASEM, Olga Coptu, șefa BRD și Ghenadie Crețu, coordonator programe OIM, Moldova.
Olga Coptu, șefa BRD în discursul său a afirmat despre importanța valorificării studiilor comunității academice în domeniul migrației în rândul masteranzilor, dar și diversificarea acestor cursuri la alte instituții de învățământ superior din țară. Totodată, a menționat că Moldova rămâne a fi unul dintre liderii țărilor afectate de migrație ce ține de abordarea integrată a diasporei, migrației și dezvoltării în strategiile și politicile de stat.
Activitatea a fost moderată de dr. Dorin Vaculovschi, consultant OIM, care a prezentat conținutul cursului „Migrație și dezvoltare, aspecte social – economice” pentru studenții programelor de master „Managementul și Dezvoltarea Resurselor Umane” și „Managementul în administrația publică”. Cursul respectiv cuprinde aspecte ce țin de impactul migrației asupra dezvoltării social – economice a țării, precum și integrarea migranților în țările de destinație.
Masteranzii ciclului II a programelor „Managementul și Dezvoltarea Resurselor Umane” și „Managementul în administrația publică” din cadrul ASEM au beneficiat de cursul dat în semestrul II al anului curent de studii.
La seminar au fost prezente persoanele responsabile de promovarea integrării migrației în strategiile de dezvoltare și realizarea politicii în domeniul diasporei (punctele focale ale migrației), profesori, studenți și masteranzi ai ASEM, precum și reprezentanți ai organizațiilor internaționale din domeniu.






