Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

Validarea proiectului Planului de acțiuni (2017-2020) privind reintegrarea cetățenilor Republicii Moldova reîntorși de peste hotare

Published on: Tue, 06/06/2017 - 14:54

Astăzi, 6 iunie 2017, Biroul relații cu diaspora în comun cu Organizația Internațională pentru Migrație, misiunea în Moldova a organizat ședința de validare a proiectului Planului de acțiuni (2017-2020) privind reintegrarea cetățenilor Republicii Moldova reîntorși de peste hotare.

 

La deschiderea ședinței, Olga Coptu, șefa BRD a menționat importanța elaborării și promovării Planului de acțiuni privind reintegrarea cetățenilor Republicii Moldova reîntorși de peste hotare în contextul preluării acestuia de către Cancelaria de Stat, solicitând participanților de a se implica activ la definitivarea planului.

 

Planul de acțiuni (2017-2020) privind reintegrarea cetățenilor Republicii Moldova reîntorși de peste hotare prevede facilitarea reintegrării cetățenilor Republicii Moldova reîntorși prin măsuri de informare și de protecție socială, precum și dezvoltarea economiei naționale prin atragerea remitențelor.

 

Tudor Mancaș, consultant național OIM Moldova a prezentat versiunea actualizată a planului elaborată în baza sugestiilor membrilor grupului de lucru.

 

În cadrul ședinței participanții au făcut mai multe propuneri și precizări privind acțiunile și subacțiunile planului, iar varianta completă va fi transmisă ulterior spre avizarea instituțiilor de resort.

 

Menționăm că în conformitate cu noul Regulament al BRD, în funcțiile de bază se regăsește elaborarea și coordonarea programelor de reintegrare a cetățenilor Republicii Moldova reîntorși de peste hotare.