Vineri, 28 aprilie 2017, între 12.00 – 14.00, în incinta Sălii Polivalente din campusul universitar al UnAȘM va avea loc workshop-ul „Migrează informat” organizat și moderat de Dr. Diana Cucoș, cercetător la Universitatea Masaryk, Republica Cehă.
În cadrul atelierului vor fi abordate următoarele subiecte:
• ce presupune a fi „un migrant informat”,
• drepturile și obligațiile migranților în țara de reședință,
• protecția diplomatică și consulară a migranților,
• cele mai recente publicații în domeniul migrației,
• centrele universitare europene, unde poți urma studii de master în domeniul migrației.
Activitatea este realizată în cadrul programului guvernamental de granturi tematice Diaspora Engagement Hub al Biroului Relații cu Diaspora (BRD), subprogramul Reîntoarcerea Profesională a Diasporei, implementat în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), misiunea în Moldova, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).
Doritorii pentru a participa la atelier pot să se înscrie până pe 25 aprilie 2017, prin trimiterea unui mesaj de confirmare la adresa de e-mail dicucos@yahoo.com.
